Un bătrân de 68 de ani, prins la volan cu un permis emis de Republica Socialistă România în 1971. Mașina nu avea ITP şi RCA

21 iulie 2019

Un bătrân de 68 de ani a fost prins de polițiști la volanul unei mașini, cu un permis de conducere emis de Republica Socialistă România, în 1971.

Potrivit reprezentanților Poliției Suceava, vineri, o patrulă din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Dărmăneşti a oprit pentru control pe DJ 178A din comuna Todirești, autoturismul condus de un localnic de 68 de ani, care a prezentat un permis de conducere categoriile „B” și „C”, eliberat în anul 1971 de Republica Socialistă România, însă neactualizat conform normelor rutiere în vigoare.

Cu ocazia cercetărilor, bărbatul a declarat că nu posedă alt permis de conducere decât cel prezentat pentru control și nu a știut faptul că nu are dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice.

„În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, autoturismul are inspecția tehnica periodica (I.T.P.) expirată și nu este asigurat R.C.A., motiv pentru care, bărbatul de 68 de ani a fost sancționat contravențional. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural”, spun polițiștii.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia