Vineri 26 Aprilie 2024, Actualizat acum 116 zile 12:00 am

Spargere la o brutărie din județul Suceava

O spargere a avut loc în noaptea de 13 spre 14 iulie la o brutărie din comuna Dorna Arini. Fochistul unității, care era de pază, la ora 05.00, la începutul schimbului I, a observat că geamurile de la cele două birouri ale societăţii erau forţate şi din interior lipsea suma de 5.600 lei.

Imediat, au fost chemați polițiștii, care au descoperit că autorul furtului este Daniel Florea, de 20 ani, din comuna Şaru Dornei, angajat al societăţii respective.

Acesta a recunoscut comiterea faptei, fiind totodată recuperată suma de 4.020 lei.

Daniel Florea a fost reținut pentru 24 de ore, iar apoi a fost luată măsura  controlului judiciar. El s-a ales cu dosar penal pentru furt.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*