Sâmbătă 20 Aprilie 2024, Actualizat acum 110 zile 12:00 am

A treia rundă a Campionatului României la tenis cu piciorul, la Vatra Dornei

 

La doar o săptămână după participarea la Cupa României la fotbal-tenis, echipele din Campionatul României de Tenis cu Piciorul (Futnet) se reunesc la Vatra Dornei pentru a disputa partidele rundei a 3-a.

Jocurile sunt programate în două locații, Sala Stadionului și pe un teren multifuncțional din cadrul Complexului Sportiv Yanis. Gazda competiției va fi echipa Black Hill Vatra Dornei condusă de către Paul Boncheș, formație care va primi vizita a două grupări vecine, Rechinii Tehnici Câmpulung Moldovenesc și Bucovina Team Câmpulung Moldovenesc, dar și a mai multor formații transilvănene, în frunte cu Tengo Salonta, cea mai titrată grupare românească la sportul cu mingea mare care se dispută la fileu. Alături de echipele mai sus menționate, au mai confirmat prezența la etapa din Bucovina echipele CS Dumbrăvița, Futnet Oradea fiind posibilă și prezența grupărilor Futnet Timișoara și JSF Cluj-Napoca.

Organizatorul campionatului este Asociația Județeană de Fotbal-Tenis Bihor, iar gazda turneului, clubul Black Hill Vatra Dornei în colaborare cu Primăria Vatra Dornei și Direcția de Sport și Tineret Suceava.

Avem plăcerea să găzduim la noi acasă, la Vatra Dornei, familia tenisului cu piciorul din România. Va fi prima etapă organizată în Bucovina, după ce anul trecut ne-am duelat doar cu echipele din această zonă și ne-am întâlnit cu formațiile din Ardeal în play-off. Cu ocazia etapelor desfășurate la Cluj-Napoca și la Oradea, am remarcat cât de popular este acest sport în Transilvania, acum e rândul ardelenilor să vadă că și în Bucovina există pasiune pentru tenisul cu piciorul. Așteptăm cu drag iubitorii de sport să onnoreze cu prezența cele două locații în care se vor juca meciurile. Spectacolul sportiv este garantat” –a prefațat evenimentul Paul Boncheș, reprezentantul clubului gazdă Black Hill Vatra Dornei.

”Suntem la finalul unui adevărat tur de forță pe începută la Praga cu un puternic turneu internațional de simplu, continuată la Mamaia cu finala Cupei României la fotbal-tenis. Ne încântă faptul că vom încheia acest periplu pe fermecătoarele plaiuri bucovinene. Avem o colaborare foarte bună cu echipele din Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc și Rădăuți, împreună dorim să dezvoltăm acest sport spectaculos. Invit toți iubitorii de sport din Vatra Dornei, dar și din zonă, să vină la turneu și să vadă nivelul la care a ajuns tenisul cu piciorul din România” – a precizat Vasile Sorean, conducătorul clubului Tengo Salonta și președintele AJFT Bihor.

Clasament general după două etape

1 Tengo Salonta 66 puncte

2 Futnet Oradea 54

3 Dumbrăvița Timiș 39

4 Tengo Juniori 39

5 Futnet Timișoara 36

6 Black Hill Vatra Dornei 32

7 JSF Cluj-Napoca 31

8 Rechinii Tehnici CL-Moldovenesc 30

9 Bucovina Team Rădăuți 15


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*