Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Doi soți trimiși în judecată pentru înșelăciune după ce au păcălit 36 de persoane

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a doi inculpaţi, soţi, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni.

Femeia a fost trimisă în judecată pentru  „înşelăciune”,  – 29 acte materiale, constând în aceea că în perioada iulie 2010-octombrie 2015, în realizarea aceleaşi rezoluţii infracţionale, la date diferite de timp, a indus şi menţinut în eroare, un număr de 36 persoane vătămate din judeţul Suceava, dintre care 18 persoane vătămate împreună cu soțul ei, cu ocazia încheierii şi derulării unor contracte de prestări servicii având ca obiect confecţionarea şi montarea tâmplăriei din pvc cu geam tip termoizolant, cu rea credinţă, folosind un mod de operare identitic, prin prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase (a promis sau după caz au promis realizarea lucrărilor într-un termen scurt, deşi nu a avut sau după caz au avut nicio intenţie şi nu a întreprins sau după caz nu au întreprins niciun demers serios în acest sens cu excepţia a 3 lucrări pe care le-au executat parţial şi incomplet , încasând sume de bani cu titlu de avans, în scopul obţinerii unor foloase patrimoniale injuste. Astfel s-au cauzat pagube în dauna persoanelor vătămate şi părților civile în cuantum total de 52.214 lei.

Este cercetată și pentru ”lovirea sau alte violenţe”, constând în aceea că la data de 15.09.2015, în timpul programului de lucru, în interiorul punctului de lucru al SC T SRL din Mun. Suceava, b-dul George Enescu, jud. Suceava, cu intenție, a lovit o persoană vătămată peste mâna dreaptă cu un corp dur, după care a apucat-o de aceeași mână, i-a răsucit-o, și a împins-o și îmbrâncit-o înafara punctului de lucru, din mișcare persoana vătămată izbindu-se de un gard viu și apoi câzând pe sol, astfel producându-i leziuni ce au necesitat 10-12 zile îngrijiri medicale, dar și ”evaziune fiscală”,  constând în aceea că în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, nu a declarat la organul fiscal veniturile în sumă de 22.000 lei (chitanţa nr. 007 din 05.05.2015 în valoare de 1.053 lei, chitanţa nr. 008 din 05.05.2015 în valoare de 1.050 lei, chitanţa nr. 012 din 28.05.2015 în valoare de 1.000 lei, chitanţa nr.010 din 19.05.2015 în valoare de 600 lei, chitanţa nr. 013 din 28.05.2015 în valoare de 3.500 lei, chitanţa nr.014 din 29.05.2015 în valoare de 8.100 lei, cu precizarea că pentru diferența în sumă de 6697lei nu au fost emise documente justificative) provenind din 3 operațiuni având ca obiect prestări servicii, respectiv producție și montaj termopan (contract comercial nr. 18/21.04.2015, contract comercial nr. 20/05.05.2015, contract comercial nr. 22/19.05.2015) obținute în perioada aprilie – mai 2015 din activitatea independentă de prestări servicii de confecționare și montare a tâmplăriei din pvc cu geam termoizolant în beneficiul unei persoane, ascunzând astfel sursa impozabilă sau taxabilă, fiind astfel prejudiciat bugetul consolidat al statului cu suma de 5.470 lei, din care 3.149 lei reprezentând impozit pe venit, 1.111lei reprezentând contribuția de asigurări sociale (CAS) și 1.210lei reprezentând contribuții de asigurării sociale de sănătate(CASS).

Soțul acesteia, a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „Înşelăciune”, deoarece în perioada iulie 2010-octombrie 2015, în realizarea aceleaşi rezoluţii infracţionale, la date diferite de timp, a indus şi menţinut în eroare un număr de 20 persoane vătămate, dintre care 18 persoane împreună cu soția sa,  cu ocazia încheierii şi derulării unor contracte de prestări servicii având ca obiect confecţionarea şi montarea tâmplăriei din pvc cu geam tip termoizolant, folosind cu rea credință un mod de operare identic, prin prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase (a promis sau după caz au promis realizarea lucrărilor într-un termen scurt, deşi nu a avut sau după caz nu au avut nicio intenţie şi nu a întreprins sau după caz au întreprins niciun demers serios în acest sens cu excepţia a 3 lucrări pe care le-au executat parţial şi incomplet , încasând sume de bani cu titlu de avans, în scopul obţinerii unor foloase patrimoniale injuste. Astfel s-au cauzat pagube în dauna persoanelor vătămate şi părților civile în cuantum total de 52.214 lei.

Nu au fost dispuse măsurile asiguratorii în cursul urmăririi penale, întrucât inculpaţii nu dețin niciun bun mobil șau imobil înregistrat pe numele lor.

Cauza a fost instrumentată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*