Sâmbătă 27 Aprilie 2024, Actualizat acum 117 zile 12:00 am

Casele bucovinene din lemn, comandate în toată Europa. Costă doar 20.000 de euro

Vestitele case bucovinene din lemn au ajuns cunoscute în toată lumea. Străinii le preferă pentru izolarea termică și fonică, dar și pentru confort, spun meșterii, încântaţi că au numeroase comenzi.

Meşterii de case din Bucovina au dezvoltat o adevărată afacere cu astfel de căsuţe. Multe sunt cerute la pachet cu tot cu mobilierul rustic specific zonei, potrivit ȘtirileProtv.ro.

Un meşter din Poiana Stampei a construit şi livrat case din lemn în toată Europa. Preţurile pornesc de la 300 de euro pe metru pătrat şi ajung până la 700 de euro, în funcţie de pretenţiile clientului.

Cristian Chiforescu, meşter: „Avem pe partea de Franţa, în Corsica, o căsuţă pe care am transportat-o cu vaporul şi am montat-o pe o insulă.”

După semnarea contractului, casele sunt construite în Bucovina, lăsate câteva luni la uscat, apoi dezasamblate şi livrate clienţilor. Tot meşterii merg şi le asamblează.

Cristian Chiforescu, meşter din Bucovina: „Avem un complex în Franţa cu care ne mândrim. Un complex de 9 case care păstrează stilul bucovinean. Mă refer la partea de acoperiş, cu cerdac în față.″

Un meşter din Vatra Dornei şi-a dezvoltat chiar o reţea de distribuţie a caselor din lemn în Europa. El spune că italienii din partea de nord sunt cei care s-au îndrăgostit de casele din lemn rotund care păstrează arhitectura bucovineană, cu acoperiş în 4 ape şi cerdac.

Vasile Chiruță, meşter: „Se foloseşte doar lemn, piatră şi sticlă. Exportăm aceste case în 10 ţări dni Europa, principalii parteneri sunt Franța, Elveţia şi Germania.”

Tiberiu Vieriu, designer expert: „Există câteva avantaje la casele noastre din Bucovina. Izolează fonic mult mai bine. Pe timp de vară ai avantajul că îţi oferă o climă care te încarcă de energie.”

Marielle este din Olanda şi vine frecvent în România. Şi-a cumpărat şi ea o căsuţă din lemn pe care a amplasat-o într-o zonă turistică.

Marielle Dekker, cumpărător olandez„Casa din România rezistă mult mai bine. Are 40 de metri pătraţi, are tot ce trebuie în ea: o baie, o bucătărie, două dormitoare, un living mic. În total la am păţit la final 20.000 de euro.”

Toţi cei care i-au trecut pragul, au fost foarte încântaţi de casă românească din lemn care a ajuns în Olanda.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*