Vineri 26 Aprilie 2024, Actualizat acum 116 zile 12:00 am

FOTO A plouat cu probleme în județul Suceava! Curți inundate, copaci și stâlpi doborâți de vânt. Unii au căzut peste mașini

A plouat cu probleme, joi seară, în județul Suceava. Mai mulți copaci au fost doborâți de vânt la Câmpulung Moldovenesc, Mănăstirea Humorului, Satu Mare, Paltinu, Pojorâta și Rădăuți.

De asemenea, la Gura Humorului, o curte a fost inundată, iar pompierii au fost chemați în ajutor.

La Câmpulung Moldovenesc, un copac a căzut peste un autoturism. Vântul a prăbușit și un stâlp, care a picat peste un camion

Meteorologii au emis, joi, o alertă Cod Portocaliu pentru județul Suceava, care a intrat în vigoare joi la ora 13.00 și ține până vineri la ora 01.00.

La începutul intervalului în Moldova și Maramureș, apoi și în Transilvania, Crișana, local în Banat și nord-estul Munteniei, vor fi perioade în care vântul va avea intensificări puternice, cu rafale, în general, de 80…100 km/h, vor fi vijelii, frecvente descărcări electrice și averse torențiale.

Îndeosebi în nord-vestul teritoriului se va semnala grindină de dimensiuni medii și mari, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40 l/mp și izolat 50…60 l/mp.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*