Sâmbătă 27 Aprilie 2024, Actualizat acum 117 zile 12:00 am

Persoane prinse cu droguri și țigări de contrabandă, de jandarmii suceveni, în ultimele zile

În perioada 14-18 iunie a.c., activitatea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava a avut un caracter preponderent preventiv, iar misiunile au vizat în principal asigurarea măsurilor de ordine publică în zonele în care au fost organizate evenimente cultural-artistice, sportive și religioase.

Echipajele de jandarmi au acționat pentru prevenirea apariţiei unor incidente sau stări tensionate în timpul acestor manifestări, dar şi pentru depistarea persoanelor care săvârşesc fapte contravenţionale sau penale. Totodată, jandarmii au acționat în cadrul dispozitivelor de menţinere a ordinii publice organizate în cooperare cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava în localităţile în care funcţionează structuri de jandarmerie,

Posturile de jandarmi montane din localităţile Gura Humorului, Frasin, Suceviţa, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei şi Broşteni au desfășurat activități preventive și de informare a turiștilor pe traseele turistice, în zona unităţilor de cazare şi a locurilor de agrement, fiind pregătite să intervină în situaţii de urgenţă, dar şi în cazul constatării unor abateri de la respectarea legislaţiei de mediu şi a normelor privind ariile şi rezervaţiile natural protejate.

În intervalul de timp menţionat, jandarmii au intervenit independent sau în cooperare cu poliţiştii la un număr de 11 apeluri efectuate prin SNUAU 112 și au aplicat un număr de 53 de sancțiuni contravenționale în valoare de 9650 lei. Majoritatea sancțiunilor au vizat nerespectarea regulilor de conviețuire socială și liniștea publică, dar au fost înregistrate și situații referitoare la nerespectarea regulilor privind desfășurarea activităților comerciale (4), organizarea activităţilor de picnic (9), pescuitul (5) sau desfășurarea manifestărilor sportive (1). De asemenea, au fost întocmite actele de sesizare privind săvârșirea unui număr de 5 infracțiuni (contrabandă, deținere de droguri de risc și loviri sau alte violențe).


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*