Intervenţie rapidă, profesionalism, cunoaşterea regulilor de siguranţă şi securitate în muncă, dar şi a noţiunilor teoretice specifice domeniului. În acest fel se poate descrie competiţia Trofeul Electricianului, a 40-a ediţie, care a reunit la Iaşi în perioada 10-12 iunie peste 100 de electricieni la faza pe companie a concursului.
După trei zile de probe teoretice şi practice, dar şi după multe emoţii în aşteptarea rezultatelor finale, au fost premiaţi cei mai buni 21 de electricieni, primii trei clasaţi de la cele şapte specializări de concurs.
Şase electricieni din Bacău, câte patru din Botoşani şi Iaşi, trei din Vaslui şi câte doi din judeţele Neamţ şi Suceva vor intra în competiţie în luna iulie cu echipe de la principalii distribuitori de energie de la nivelul ţării.
„Dumneavoastră, cei premiaţi astăzi, sunteţi cei mai buni dintre meseriaşii noştri. Sunteţi cei de la care pot şi ceilalţi colegi să înveţe. Pe lângă meserie, învăţaţi-i să aibă grijă unul de celălalt, de siguranţa fiecăruia şi de siguranţa clienţilor. Arătaţi că sunteţi mândri de meseria pe care o aveţi. Vă doresc mult succes la etapa naţională!”, a transmis la festivitatea de premiere dl. Ferenc Csulak, Director General al Delgaz Grid.
Specializările de concurs au fost şi în acest an: exploatare staţii de transformare, exploatare reţele de medie şi joasă tensiune, PRAM (protecţii şi automatizări), măsură energie electrică, montare şi reparaţii echipament primar 110 kV şi medie tensiune din staţii de transformare, montare şi reparaţii instalaţii de medie tensiune şi joasă tensiune (posturi de transformare, linii electrice aeriene şi subterane) şi defectoscopie linii electrice subterane de medie şi joasă tensiune.
Deosebit de disputat a fost şi în acest an “Trofeul Electricianului Junior“, aflat la a patra ediţie, la care s-au întrecut 12 elevi de la licee cu profil energetic din Iaşi, Bacău, Suceava şi Vaslui. Pe podium au urcat doi elevi din Suceava şi unul din Bacău.
Trofeul Electricianului este un eveniment de tradiţie, probabil cel mai longeviv şi de anvergură concurs profesional din România. Istoria competiţiei este strâns legată de capitala Moldovei.
Prima ediţie a concursului a avut loc în 1977 la Iaşi, derulându-se până astăzi cu o pauză de trei ani în anii ’90 (1990, 1991, 1992). În 1993, la reluarea competiţiei, Trofeul s-a „născut” a doua oară tot la Iaşi. De-a lungul timpului, a fost şi continuă să fie o sursă de inspiraţie şi motivaţie pentru generaţii de electricieni.
Şi în acest an, faza naţională se va desfăşura în preajma sărbătorii Sfântului Ilie, patronul şi protectorul celor ce lucrează în sectorul energetic.