FOTO Groapă de gunoi ilegală la Mitocu Dragomirnei! „Am trimis adrese peste adrese, nimeni nu ia nicio măsură”

23 mai 2019

O groapă de gunoi ilegală, asemeni celei de la Horodniceni, se află și la Mitocu Dragomirnei. Aceasta este situată la ieșire din Mitoc, spre Mănăstire.

De trei ani, oamenii care locuiesc în zonă au făcut diverse sesizări, atât la primărie, cât și la Garda de Mediu, dar toate eforturile lor sunt în zadar.

Am trimis adrese peste adrese, am primit răspuns că o să se ia măsuri, dar nu s-a întâmplat nimic. Este bătaie de joc. Am fost la primărie, am vorbit cu domnul primar, dar mi-a zis: Și unde ai vrea să ducă gunoiul? Am fost la Garda Mediu, au vorbit la primărie, dar tot degeaba. În urmă cu câteva zile au adus și cauciucuri acolo și le-au dat foc. E bătaie de joc ce e acolo. Avem copii mici, nu se poate așa ceva și nimeni nu ia nicio măsură”, ne-a spus Adrian Leșan, unul dintre localnici.

La groapa respectivă se aruncă rămășițe din construcții, de la mașini, animale moarte, dar și multe alte deșeuri.

Disperați, localnicii sunt hotărâți să facă sesizare direct la București pentru că la nivel județean toate reclamațiile au fost zadarnice.

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu cu privire la existența unei gropi de gunoi ilegale în comuna Horodniceni

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia