Sâmbătă 20 Aprilie 2024, Actualizat acum 110 zile 12:00 am

Prefectura Suceava: Au fost numerotate și delimitate toate secțiile de votare din județul Suceava

Instituția Prefectului-Județul Suceava informează că au fost finalizate numerotarea și delimitatea secțiilor de votare, precum și sediile acestora în toate unitățile teritorial administrative ale județului Suceava, pentru alegerile europarlamentare din 26 mai 2019.

Toate informațiile sunt afișate la sediul fiecărei primării și pot fi consultate pe site-ul Instituției Prefectului – Județul Suceava, la adresa sv.prefectura.mai.gov.ro.
Potrivit Hotărârii nr. 16, din 6 aprilie 2016, adoptate de Autoritatea Electorală Permanentă, până cel mai târziu cu 30 de zile înaintea votării, primarul aduce la cunoștința publică, cu ajutorul prefectului, delimitarea și numerotarea secțiilor de votare din unitatea administrativ teritorială, precum și sediile acestora.

Prin ordin de prefect, la data de 12 aprilie, au fost desemnați 137 de informaticieni din județ care vor asigura sprijinirea activităţii centrului de intervenţie, pentru remedierea eventualelor disfuncţionalităţi ale Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal, la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2019.

Au fost stabiliți câte 3 informaticieni în municipii, câte doi la orașe și câte unul în comunele din județ.
În județul Suceava, pentru desfășurarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2019, au fost amenajate 560 secții de votare, cu 2 mai multe față de ultimul scrutin organizat cu prilejul Referendumului din 6-7 octombrie 2018.

Prin Hotărârea Guvernului României nr. 80/15.02.2019 a fost stabilită ziua de duminică, 26 mai 2019, ca dată a alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2019.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*