Lucrări de reparații și întreținere pe drumurile județene din Suceava. Vezi unde s-au organizat șantiere!

24 aprilie 2019

Aproximativ 20 de șantiere sunt în prezent, în județul Suceava, pentru repararea drumurilor. Este anunțul făcut de președintele CJ Suceava. El a precizat că vremea nu a permis intensificarea lucrărilor mai devreme, însă o parte dintre acestea vor fi finalizate înainte de Paște.

Avem în jur de 20 de șantiere în momentul de față în care se lucrează. Începând de la Panaci și venind mai departe spre zona Vama- Vatra Moldoviței- Moldovița, apoi la Mănăstirea Humorului unde se toarnă covor asfaltic pe drumul spre Mănăstire, Capu Câmpului, Mălini, Slatina. Se lucrează la Dolhasca, Budeni, zonă care era foarte afectată, Liteni, zona Bosanci- Ipotești s-a finalizat, am început lucrările pe ruta Rădăuți- Frătăuții Vechi- Frătăuții Noi- Bilca- Straja și pregătim covoare asfaltice pe zona Straja- Brodina- Ulma- Șcheia în perioada următoare. Nu toate o să fie gata până de Paști, dar important este că ne-au ascultat, s-au mobilizat și încercăm în cea mai mare parte să le rezolvăm. O să mai rămână și după Paști câteva dintre ele”, a declarat președintele CJ.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia