Asociația „Rădăuțiul Civic” a fost premiată miercuri, 17 aprilie, la București în cadrul Galei Premiilor Participării Publice, ediția a X-a, organizată de Centrul de Resurse pentru Participare Publică. Premiul primit „Puterea n-a intrat la apă” a fost obținut de rădăuțeni pentru campania civică de salvare a lacului „Al. Sahia” din Rădăuți.
Începută în vara anului trecut, campania a plecat de la revolta rădăuțenilor față de starea jalnică în care a ajuns lacul și insula din parcul „Al. Sahia” din Rădăuți, altădată un simbol al orașului.
Asociația a publicat o amplă investigație a modului în care s-a succedat contractele de concesiune, cine și unde a greșit, dar și care sunt soluțiile. Asociația a solicitat primăriei contractele de concesiune și a descoperit numeroase nereguli: un contract din anul 2009 semnat în conflict de interese, clauze abuzive, o terasă construită ilegal sau chiar o acțiune formulată în mod greșit de autoritățile locale. A analizat contractele și a propus primăriei rezilierea lor, pentru nerespectarea obligațiilor contractuale ale concesionarilor.
După lansarea campaniei online în vara anului trecut, Primăria municipiului Rădăuți a curățat lacul (deși acesta era în continuare concesionat), iar în toamna anului 2018 Primăria Rădăuți a inițiat demersul de reziliere al lor. După ce în luna decembrie 2018 a lipsit un vot, în ianuarie 2019 contractul de concesiune al lacului, ce ar fi durat până în 2062, a fost reziliat, cel privind insula ajungând la termen. Povestea nu s-a încheiat, întrucât societățile comerciale care au lăsat zona în paragină pretind în continuare drepturi asupra sa.
Premiul a fost ridicat de membrii asociației Rădăuțiul Civic – Ramona Curic (venită tocmai din Londra), Cristina Cramariuc (membru fondator al asociației, venită chiar din Rădăuți), Diana Ursan (care locuiește acum în București) și Luca Ciubotaru (președinte al asociației) – făcând ca vocea rădăuțenilor și dorința de salvare a lacului să fie auzite de o sală plină de oameni veniți din toată țara, fiecare cu o poveste de implicare civică unică.
„Recunoașterea acestui efort de salvare a lacului la nivel național ne motivează să continuăm demersurile noastre civice și sperăm ca în viitorul apropiat lacul să își recapete aspectul de odinioară, prin investiții din partea autorităților locale. Orașul este al nostru, în fiecare zi, de aceea trebuie să ne pese de el și să ieșim din pasivitate să cerem rezolvarea problemelor și să propunem autorităților soluții la acestea”, au declarat membrii echipei „Rădăuțiul Civic”.