Vineri 26 Aprilie 2024, Actualizat acum 116 zile 12:00 am

Mii de cărți donate în județul Suceava în cadrul programului Cărțile Copilăriei

Asociația Curtea Veche continuă campania de donații din cadrul programului național de lectură „Cărțile copilăriei” în județul Suceava, începută acum doi ani cu sprijinul Fundației EGGER. Până în prezent, la inițiativa tânărului Luca Ciubotaru care a propus implementarea acestui program și în județul Suceava, au fost oferite, prin sprijinul Asociației Curtea Veche și al Fundației EGGER, peste 5.000 de volume potrivite vârstei elevilor din 36 școli din județul Suceava.

Donațiile de carte au avut loc la începutul acestei săptămâni în cadrul unor întâlniri cu elevii instituțiilor: Școala Gimnazială „Iulian Vesper” Horodnic de Sus, Liceul Tehnic „Vasile Gherasim” Marginea, Școala Gimnazială „I G Sbiera” Horodnic de Jos, Școala Gimnazială Bălcăuți, Școala Gimnazială Burla și Școala Gimnazială „Luca Arbore” din Arbore.

În cadrul evenimentelor au participat cu discursuri motivaționale: Alina Chifan (Director Vânzări EGGER România și membru în Consiliul Director al Fundației EGGER), doamna Angela Sehlanec (reprezentant, Inspectoratul Județean Suceava), Valentina Roman (director executiv, Asociaţia Curtea Veche) și Andreea Lupescu, jurnalist și artist, care a susținut un moment interactiv de lectură prin care le-a demonstrat copiilor că cititul poate fi distractiv dacă își activează imaginația. Proiectul continuă prin înființarea cluburilor de lectură „Cărțile copilăriei” cu activități interactive susținute de profesori și voluntari locali și cu nouă serie de donații în luna septembrie.

Susținătorul principal al acestei acțiuni, Fundația EGGER, este o organizație non-guvernamentală înființată cu scopul de a oferi beneficii adiționale comunităților din regiunea Rădăuți prin dezvoltarea și implementarea de proiecte menite să îmbunătățească condițiile de viață investind în proiecte de educație și mediu. Statisticile din ce în ce mai îngrijorătoare privind rezultatele slabe în sistemul educaţional, scăderea dramatică a lecturii în rândul celor mici, dificultăţile în înţelegerea textelor şi lipsa programelor de lectură sunt doar câteva dintre aspectele pentru care reprezentanții acesteia au decis să se alăture programului național de lectură inițiat de Asociația Curtea Veche și să continue. În luna ianuarie a fost adoptat un proiect de lege prin care anul 2019 este instituit ca „Anul Cărţii” în România pentru încurajarea obiceiului lecturii în rândul copiilor.

„Întrebând care este cea mai mare dorință a sa în următorii 5 ani, unul dintre elevii din mediul rural la care acest program a ajuns mi-a spus că ar vrea să vadă Iașiul. O carte citită la momentul potrivit poate schimba în bine viața unui tânăr și poate deschide noi orizonturi, poate motiva un elev să își dorească mai mult de la viitorul său și să muncească pentru a ajunge acolo. Acesta este motivul pentru care am propus Asociației Curtea Veche și Fundației EGGER ca acest proiect implementat cu succes în București și în alte zone din țară să ajungă și în zona noastră. Societatea nu poate evolua decât prin educație.” declară Luca Ciubotaru, inițiatorul acestor acțiuni, cel care a propus sprijinirea activităților Asociației Curtea Veche și Fundației EGGER, în calitate de membru al consiliului consultativ al acesteia din urmă.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*