Amendă de 3.000 de lei pentru un șofer din Frătăuții Noi

6 aprilie 2019

Un șofer de 42 de ani din comuna Frătăuții Noi a fost tras pe dreapta, vineri seară, de polițiști, pe strada Ștefan cel Mare din Vicovu de Sus. Bărbatul transporta material lemnos cu o autoutilitară.

Întrucât existau suspiciuni cu privire la cantitatea de material transportată și cea din avizul de însoțire prezentat de conducătorul auto, polițiștii au solicitat sprijinul specialiștilor silvici, care, în urma inventarierii au stabilit faptul că, acesta transporta cantitatea de 4,40 m.c. lemn de foc de esență foioase și nu cea consemnată în documente.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 3.000 lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat în custodie personalului silvic.

Totodată, pentru lipsa poliției de asigurare RCA, conducătorul auto a fost sancţionat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei și i s-au reţinut certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare ale vehiculului.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia