Sâmbătă 27 Aprilie 2024, Actualizat acum 117 zile 12:00 am

Încep lucrările de reparații la drumurile județene. Flutur: Zonele grele sunt aici, pe drumul Suceava – Dolhasca

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat că de săptămâna aceasta vor începe lucrările de reparaţii pe drumurile județene. Luni, șeful administrației județene a avut o întâlnire de lucru cu cele patru firme și asociații de firme care vor începe lucrările imediat ce vremea va permite.

Societatea Big Conf din Botoșani a câștigat două licitații, respectiv drumul de la Boroaia spre Giulești și  drumul județean Hârtop- Vulturești.  Asocierea firmelor Autotehnorm și Calcarul Pojorâta  a câștigat licitația drumului de la Panaci- Glodu.

Flutur promite peste 70 de km de covor asfaltic pe drumurile județene.

„Zonele grele sunt aici, pe drumul Suceava – Dolhasca. Pe anumite porţiuni vom face reparaţii continue, chiar de la începutul acestei săptămâni. Vor apărea imediat covoare asfaltice, pentru că drumurile nu arată foarte bine. De asemenea, şi în zona de munte s-a frezat, la Moldoviţa, unde avem nişte porţiuni care în urma acestei ierni nu arată foarte bine. Și pe zona Stulpicani – Ostra, acolo unde aştept să scot la licitaţie întreaga porţiune de drum, vor începe lucrările de plombare pentru că drumul arată destul de rău.În paralel, pe 9 kilometri din acest traseu mai este un proiect de apă-canal, astfel încât lucrările se vor realiza concomitent. Acolo este o altă firmă care a câştigat lucrările la apă şi canal şi important e să începem pe zona Slatina spre Găineşti, cu podurile şi podeţele, pentru că sunt multe de refăcut, şi să grăbim şi firma care face canalizarea pentru a realiza lucrarea în ansamblul ei. Pe noi ne interesează şi următorul tronson din acest drum, pentru că suntem la mâna unei Hotărâri de Guvern cu inventarul public al Primăriei Panaci, pentru a putea da drumul la proceduri pentru scoatere din fond forestier a unei suprafeţe de teren. Pentru a înţelege bine populaţia, oamenii, tronsonul de şase kilometri de la Glodu spre pasul Bilbor îl vom moderniza imediat în perioada imediat următoare.”, a spus Flutur.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*