Vineri 29 Martie 2024, Actualizat acum 88 zile 12:00 am

FOTO Țigări de contrabandă de peste 100.000 lei găsite la Straja

În data de 24 martie a.c., la nivelul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava a fost declanșată o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 20.00, un echipaj al poliției de frontieră a observat, pe direcția localității Straja- Suceava, mai multe persoane care transportau de la frontiera de stat către interiorul țării colete voluminoase.

Imediat, polițiștii au acționat pentru reținerea persoanelor în cauză dar în momentul în care au observat echipajul poliției de frontieră, acestea s-au dispersat în direcţii diferite către localitatea Straja.

Imediat au fost informate autoritățile de frontieră ale statului vecin concomitent cu cercetarea zonei, ocazie cu care au fost descoperite 6 colete cu țigări.

Coletele cu țigări au fost transportate la sediul S.T.P.F. Suceava, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 9.750 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, a căror valoare se ridică la suma de 115.000 lei.

Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activități infracționale.

Tot ieri, 24 martie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Brodina, jud. Suceava, au descoperit în apropierea frontierei de stat două colete cu țigări. În urma inventarierii acestora a rezultat cantitatea de 1.750 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană, în valoare de 21.000 de lei.

Țigările au fost ridicate în vederea confiscării iar în continuare se fac cercetări în vederea identificării persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*