Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

FOTO Trei bărbați prinși de jandarmi în timp ce încărcau în căruțe lemn tăiat ilegal

Un echipaj de jandarmerie și lucrători ai Gărzii Forestiere au depistat, sâmbătă, pe raza comunei Udești, județul Suceava, trei persoane care au tăiat ilegal mai mulţi arbori.

Jandarmii au constatat că în dimineața respectivă trei bărbați cu vârsta de 25, 38 și respectiv 46 de ani, cu domiciliul în comuna Udești, s-au deplasat cu două atelaje hipo în zona împădurită cunoscută sub denumirea de “Luncușoara”.

Folosindu-se de două drujbe și două topoare, aceștia au tăiat 9 arbori din speciile tei și carpen, nemarcați de lucrătorii silvici, de pe un teren care nu le aparţine, cu intenţia de a-i încărca în atelajele hipo și de a-i transporta la domiciliu.

Jandarmii au întocmit actele de sesizare privind săvârşirea infracţiunilor de tăiere fără drept de arbori şi furt de material lemnos, care au fost predate Postului de Poliţie Udești pentru continuarea cercetărilor, iar cantitatea de aproximativ 7 mc de material lemnos a fost dată în custodie Ocolului Silvic Dolhasca.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*