Duminică 19 Mai 2019, Actualizat acum 138 zile 12:00 am


 

Controale de amploare în bazarul Sucevei

La data de 12.03.2019, Serviciul de Investigarea Criminalităţii Economice Suceava împreună cu specialiști din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava au desfășurat o acțiune punctuală în Centrul Comercial „Bazar” din municipiul Suceava, în cadrul căreia au fost verificate 33 de
societăți comerciale, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, fiind aplicate 9 sancțiuni contravenţionale, în valoare totală de 35.000 lei.

Exemplu:
La 12.03.2019, polițiștii Serviciului de Investigarea Criminalității Economice Suceava au desfăşurat o acţiune punctuală pe linia deţinerii şi comercializării ţigărilor de provenienţă extracomunitară, sens în care au efectuat mai multe verificări, atât la comercianţii din pieţele şi bazarul din municipiului Suceava, cât şi la diferite puncte de lucru ale unor societăţi comerciale sau ale altor entităţi care au ca obiect principal vânzarea produselor alimentare şi nealimentare, ocazie cu care au fost descoperite în flagrant 3 persoane care deţineau sau comercializau 1.370 de ţigarete de provenienţă extracomunitară. Țigările, în valoare de circa 750 lei, au fost confiscate, în cauză fiind întocmite dosare penal pentru săvârşirea infracţiunilor de „contrabandă” ce vor fi soluționate procedural.

loading...

Loading...

Lăsați un comentariu

*