Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Iubita unui sucevean aflat după gratii, șantajată de doi indivizi. „Să-i bage o șurubelniță în ochi și să-i scoată ochii”

Iubita din Suceava unui deținut din Penitenciarul Botoșani a fost șantajată de doi indivizi, care a amenințat- o că dacă nu îl determină pe concubinul său să-și schimbe declarațiile într-o cauză de furt, vor pune pe cineva din închisoare să îi scoată ochii acestuia și chiar să îl omoare.

Cezar Ioan Dumitru și Cătălin Tiberiu Mercheș au fost reținuți, marți, de polițiștii suceveni.

La datele de 25 august 2018, dar și 18 octombrie 2018, Cezar Ioan Dumitru s-a întâlnit cu concubina deținutului, pe raza municipiului Suceava, și a constrâns-o pe aceasta să îl determine pe concubinul ei de la acel moment să îşi schimbe declaraţiile incriminatoare faţă de el,„ în cauza penală având ca obiect aceeaşi faptă de furt calificat ce este cercetată în prezentul dosar penal, spunându-i persoanei vătămate că va determina persoane din mediul penitenciar, în special Botoşani, să îl agreseze pe concubinul ei, care era arestat preventiv, să îi bage o şurubelniţă în ochi şi să-i scoată ochii, precum şi că acesta va avea de suferit şi chiar va plăti cu viaţa dacă menţine declaraţiile conform cărora primul inculpat a fost implicat în săvârşirea acelei fapte”, susțin procurorii.

Totodată, Cătălin Tiberiu Mercheș,  în dimineaţa zilei de 31 august 2018, între orele 09:00-09:30, aflându-se în faţa Palatului de Justiţie din municipiul Suceava, cât şi în parcul de lângă această instituţie, a abordat-o şi constrâns-o pe concubina respectivă, prin ameninţări cu acte de violenţă asupra ei cât şi cu acte de violenţă asupra concubinului ei şi a maşinii acestuia, să îl determine pe concubinul acesteia „să îşi schimbe declaraţiile date în cealaltă cauză penală cu privire la fapta de furt descrisă mai sus, în sensul neimplicării celui de-al doilea inculpat în săvârşirea faptei, pentru ca acesta să nu mai fie tras la răspundere penală”.

Trei invidivi reținuți pentru furt, șantaj și tentativă de acces ilegal la un sistem informatic. Au scotocit în casele unor afaceriști suceveni și sunt suspectați că au furat de la un valutist


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*