Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

FOTO Contrabandist reținut de polițiști după ce a fost prins cu mașina plină cu țigări

 

Un bărbat de 37 de ani a fost reținut, luni noapte, de polițiștii suceveni după ce a fost prins în trafic cu un autoturism plin cu țigări.

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală 15 Vatra Dornei au identificat și oprit în trafic, pe D.N. 17, pe raza comunei Iacobeni, autoturismul condus de un bărbat de 37 ani, din comuna Ilia, județul Hunedoara, constatându-se că în interiorul autovehiculului se afla o cantitate importantă de țigări de contrabandă.

S-a procedat la examinarea interiorului autoturismului, ocazie cu care în portbagajul acestuia au fost găsite un număr de 40.000 bucăți țigarete de proveniență extracomunitară, fără documente de proveniență.

Țigările de proveniență extracomunitară, în valoare de aproximativ 22.000 lei, au fost ridicate și introduse în camera de corpuri delicte a Poliției mun. Vatra Dornei, iar autoturismul a fost indisponibilizat.

Polițiștii dispus reținerea bărbatului de 37 ani, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei pentru luarea unei măsuri preventive.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „contrabandă”.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*