Vineri 26 Aprilie 2024, Actualizat acum 116 zile 12:00 am

Fost primar din județul Suceava, trimis în judecată de DNA. Vezi ce a făcut!

Un fost primar din județul Suceava, dar și consiliera acestuia, au fost trimiși în judecată de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava în stare de libertate. Vasile Ostanschi,  la data comiterii faptelor primar al comunei Stulpicani, judeţul Suceava, este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată. Georgeta Dumbravă, la data faptei consilier principal în cadrul Primăriei comunei Stulpicani, judeţul Suceava, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

Totodată, a fost trimis în judecată și Petrea Dumbravă pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată,

În perioada 2010 – 2014, inculpatul Dumbravă Petrea a depus cu rea-credinţă la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente cu un conţinut nereal, în scopul de a obţine în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de sprijin direct pe suprafaţă, pentru o suprafaţă de 235,40 ha teren (păşune) pe care nu o deţinea în realitate.

În demersurile sale, inculpatul Dumbravă Petrea a beneficiat şi de ajutorul celorlalţi doi inculpaţi care i-au pus la dispoziţie mai multe documente folosite ulterior de primul la A.P.I.A.

Unul dintre aceste documente (contract de arendare prin care a fost transmis cu titlu gratuit dreptul de folosinţă asupra suprafeţei de 235,40 ha teren aparţinând domeniului privat al comunei Stulpicani, pentru o perioadă de 6 ani) a fost încheiat între inculpaţii Ostanschi Vasile şi Dumbravă Petrea fără a exista o hotărâre a consiliului local.

Prin aceste demersuri, au fost obţinute pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 1.307.075 lei, sumă cu care Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză.

În cauză, s-a dispus luarea măsurilor asiguratorii, prin instituirea sechestrului, asupra unor bunuri mobile şi imobile ce aparţin celor trei inculpaţi.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Suceava cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*