Miercuri 24 Aprilie 2024, Actualizat acum 114 zile 12:00 am

Un renumit profesor din Suceava a murit. „Un om care întotdeauna avea zâmbetul pe față”

Un renumit profesor din Suceava, fost director, s-a stins din viață. Este vorba despre profesorul de matematică Corneliu Duceac, cel care a învățat generații întregi de elevi. Duceac a fost director al Colegiului Tehnic „Samuil Isopescul”, dar și al Colegiului Economic „Dimitrie Cantemir”.

Profesorul de matematică Corneliu Duceac, dascăl de renume şi fost director al Colegiului Tehnic “Samuil Isopescu“ şi al Colegiului Economic “Dimitrie Cantemir”, s-a stins din viaţă miercuri, 6 martie, la vârsta de 79 de ani.
Născut în luna octombrie 1940, la Adâncata, acesta a absolvit în 1957 Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava (Şcoala Medie de Băieţi Nr. 1 Suceava, la acea vreme).
În 1965 a absolvit Facultatea de Matematică din cadrul Universităţii ”Al. I. Cuza” Iaşi.
În 1966, conducerea Liceul Economic Suceava a fost încredinţată tânărului profesor de matematică Corneliu Duceac, colectivul didactic cuprinzând în majoritate profesori tineri.
Era anul de reînfiinţare al liceului economic, an în care a fost dat în folosinţă şi sediul din str. Leca Morariu, după ce din 1955 şi până în 1966 unitatea fusese mutată la Botoşani.
În 1979 a fost transferat la Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava (pe atunci Liceul Industrial Nr. 4), unde a deţinut funcţia de director între 1980 şi 1989.
A revenit în 1990 la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”, unde a profesat până la pensie.
A fost căsătorit cu Maria Duceac, fostă profesoară de chimie a Colegiului Tehnic „Samuil Isopescu”.

like facebook, suceava, news, stiri„Ziua de miercuri 6. Martie.2019, mi-a adus o veste tristă : profesorul de matematică Corneliu Duceac,dascăl de renume și director al Colegiului tehnic “Samuil Isopescul “și al Colegiului Economic “Dimitrie Cantemir” a plecat către stele. Este deosebit de greu să vorbesc, aici, la timpul trecut despre primul meu director, în calitatea mea de profesor, o ființă care mi-a fost dragă și pe care am respectat-o pentru dăruire și profesionalism. Îmi este și mai greu să vorbesc acum, despre un om care întotdeauna avea zâmbetul pe față și care avea un spirit al prieteniei, cum rar găsim în ziua de azi. Avea un fel unic de a-și respecta colegii și prietenii, de a te face să te simți bine întotdeauna în preajma lui. Citeam undeva că un singur suflet valorează cât o întreagă lume și o întreagă lume cât un suflet omenesc. Și eu cred că este adevărat. Nimic nu-l va putea înlocui pe omul Corneliu Duceac. Condoleanțe familiei îndoliate!”, este mesajul transmis de senatorul Virginel Iordache.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*