Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

O femeie și o fetiță de 12 ani rănite de o mașină care a derapat pe zăpadă. Autoturismul s-a izbit într-un gard

O femeie de 50 de ani și o fetiță de 12 ani au fost rănite, vineri, într-un accident rutier care a avut loc la Cârlibaba.

Potrivit polițiștilor,  în timp ce conducea autoturismul cu număr de înmatriculare provizoriu expirat din 11.02.2019, pe DC 86A din comuna Cârlibaba, un localnic de 35 de ani, a efectuat manevra de mers cu spatele şi nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu zăpadă, moment în care a derapat şi a intrat în gardul unui imobil, după care, a acroșat o femeie de 50 de ani și o minoră de 12 ani, ambele din localitate, care se aflau în faţa gardului locuinţei.

Din accident, a rezultat rănirea femeii de 50 de ani și rănirea ușoară a minorei, acestea fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „punerea în circulaţie sau conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat ” şi „vătămare corporală din culpă”, ce va fi soluționat procedural”, susțin reprezentanții IPJ Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*