Transport de lemne, cu nereguli, descoperit la Sucevița

13 februarie 2019

La data de 11 februarie 2019, ora 06.00, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control pe strada Bercheza din comuna Sucevița, autoutilitara condusă de un localnic de 51 de ani care transporta material lemnos.

Întrucât existau suspiciuni cu privire la materialul lemnos transportat și cel consemnat în cele 2 avize de însoțire prezentate de conducătorul auto, polițiștii au solicitat sprijinul specialiștilor silvici, care, în urma inventarierii, au stabilit faptul că bărbatul transporta 10 m.c. de cherestea de esență rășinoase cu un plus 2,31 m.c. față de cea din documente.

În cauză s-a dispus sancționarea contravențională a emitentului avizelor de însoțire pentru încălcarea prevederilor Legii nr.170/2010, iar cantitatea de 2,31 m.c. cherestea de esență rășinoase, în valoare de 1.476 lei, a fost confiscată și predată în custodie Ocolului Silvic Marginea.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia