Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Tânăr reținut după ce a fost prins beat la volan, de două ori în câteva ore

Un tânăr de 19 ani, din județul Botoșani, a fost reținut de polițiști după ce a fost prins de două ori beat la volanul unei mașini, la interval de câteva ore.

Duminică, 10 februarie, la ora 06.05, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control, pe DN 17A din comuna Marginea, autoturismul condus de un tânăr de 19 ani, din județul Botoșani. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. El s-a ales cu dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Ulterior, în jurul orei 09.45, polițiștii l-au depistat din nou pe tânărul de 19 ani conducând autoturismul pe DN 17A din comuna Marginea, ocazie cu care, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

La audieri, tânărul le-a spus polițiștilor că, după ce a fost depistat prima dată de polițiști conducând cu o alcoolemie peste limita legală, deși știa și luase la cunoștință despre faptul că nu mai are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, s-a deplasat cu autoturismul către domiciliul său din județul Botoșani.

Tânărul de 19 ani a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind încarcerat în arestul I.P.J. Suceava. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural. Totodată, întrucât nu poseda asigurare de răspundere civilă auto (RCA), conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform prevederilor Legii nr.132/2017, fiindu-i reținute plăcuțele cu numărul de înmatriculare”, susțin reprezentanții IPJ Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*