Miercuri 24 Aprilie 2019, Actualizat acum 113 zile 12:00 am


 

FOTO Țigări ascunse în scaune și în mese, confiscate de polițiștii suceveni

Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Suceava a organizat, la data de 6 februarie, o acțiune pe raza municipiului Suceava și a comunei Arbore pe linia prevenirii și combaterii faptelor de evaziune fiscală și comerț ilicit, inclusiv cu animale și produse de origine animalieră, în cadrul căreia au fost verificate 27 de entități economice, fiind aplicate 27 de sancțiuni contravenţionale, în valoare de 56.000 lei, toate la Legea nr.12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, republicată.
Polițiștii au mai confiscat bunuri în valoare de 400 lei.

De asemenea, la 07.02.2019, Biroul de Combatere a Fraudelor Vamale din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Suceava a organizat o acţiune punctuală în pieţele şi bazarul din municipiul Suceava pe linia prevenii și combaterii comercializării ilicite de ţigări de provenienţă extracomunitară, ocazie cu care, au fost identificate 11 persoane cu vârste între 24 și 68 de ani, toate din județul Suceava, care deţineau sau comercializau fără drept ţigări de provenienţă extracomunitară, fiind întocmite dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de „contrabandă”.

Astfel, o mare parte din pachete cu ţigări de contrabandă au fost descoperite de polițiști ascunse în diverse locuri, respectiv în scaune şi mese cu plafon dublu sau compartimente special amenajate pentru a nu putea fi găsite de organele de control.
Întreaga cantitate, respectiv 14.860 țigarete de provenienţă extracomunitară identificată a fost indisponibilizată, urmând ca în cadrul acestor cauze penale, să fie calculate sumele cu care bugetul consolidat al statului a fost prejudiciat, pentru ca ulterior să fie dispuse măsuri asiguratorii.
Cercetările continuă de polițiștii Biroului de Combatere a Fraudelor Vamale Suceava sub supravegherea procurorilor de caz din cadrul unităţilor de parchet competente, în vederea stabilirii stări de fapt și tragerea la răspundere a tuturor persoanelor implicate.

Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, siguranţa sucevenilor şi legalitatea actelor de comerţ fiind obiective prioritare ale poliţiştilor.

loading...

Loading...

Lăsați un comentariu

*