Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Controale la școli, pensiuni și cabinete medicale efectuate de inspectorii DSP Suceava. Ce probleme au găsit

În luna ianuarie inspectorii Direcției de Sănătate Publică Județene au efectuat 68 de controale în cadrul acţiunii tematice care a vizat efectuarea de controale igienico-sanitare în unităţile de învăţămînt preuniversitar şi de antepreşcolari, în chioşcurile din incinta acestora în care se comercializează elevilor produse alimentare şi în unităţile de catering care distribuie mâncare elevilor şi copiilor din unităţile de învăţămînt preuniversitar.

În cadrul acţiunii tematice pentru verificarea condiţiilor igienico-sanitare de funcţionare asigurate în cantinele şcolare au fost efectuate 16 controale.

Pentru neconformitățile constatate s-au aplicat 2 sancţiuni contravenţionale: o amendă şi un avertisment.

Amenda a fost de 800 de lei pentru nerespectarea asigurării controlului şi a înregistrării temperaturii de funcţionare a spaţiilor frigorifice destinate depozitării produselor alimentare perisabile, conform prevederilor Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 976/1998 pentru aprobarea Normelor de igienă privind producţia, prelucrarea, depozitarea, păstrarea, transportul şi desfacerea alimentelor.

Avertismentul, în baza aceluiași ordin menționat anterior, a fost dat pentru nerespectarea verificării de către cadrele sanitare medii din unităţile de învăţământ preşcolar cu bloc alimentar, a condiţiilor de recoltare şi păstrare timp de 48 ore la temperatura de funcţionare a frigiderului de probe alimentare din meniul servit copiilor.

Pe lângă acțiunile tematice, au avut loc 544 de controale care au vizat obiective din categoria aliment și nonaliment.

Dintre obiectivele din categoria nonaliment controlate enumerăm: o sursă locală proprie de alimentare cu apă potabilă; 3 unităţi de cazare hotelieră; 9 pensiuni turistice; 4 unităţi de mediu (pentru soluţionarea unor sesizări referitoare la nerespectarea normelor de igienă în zonele de locuit); 1 service auto; 2 secţii de fabricare ferestre din termopan; 1 secţie de fabricare ambalaje pentru încălţăminte; 23 unităţi de desfacere produse cosmetice; 5 unităţi de frizerie, coafură, manechiură, pedichiură; 128 utilizatori profesionali de produse biocide; 23 cabinete de medicină de familie; 4 cabinete medicale ambulatorii; 18 cabinete stomatologice; 1 laborator de analize medicale; 2 laboratoare de radiologie dentară, 7 unităţi sanitare cu paturi.

La obiectivele din categoria aliment au fost efectuate 185 de controale: 2 producători şi ambalatori; 1 distribuitor şi transportator; 101 retaileri; 70 unităţi din sectorul seviciilor alimentare; 11 producători primari de produse alimentare care vând direct consumatorului final.

În cadrul unei notificări înregistrată prin sistemul rapid de alertă au fost efectuate controale pentru suplimentul alimentar „LIPO STOP CAPSAICINA + CROM” cu neconformităţi de calitate, în vederea depistării şi retragerii acestuia de la comercializare. Cu ocazia controalelor efectuate, produsul notificat nu a fost găsit la comercializare la noi în județ.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*