Vineri 22 Martie 2019, Actualizat acum 80 zile 12:00 am


 

FOTO & VIDEO Accident cu nouă victime! Două persoane au murit, iar șapte au fost rănite. S-a activat Planul Roșu de intervenție

Un accident rutier cu noua victime a avut loc, vineri dimineață, în localitatea Sasca Nouă, din comuna Cornu Luncii. Două persoane au murit, iar șapte au fost rănite.

Un impact între o autoutilitară și un microbuz a făcut ca mai mulți pompieri, cadre medicale și polițiști să se deplaseze la locul respectiv. A fost activat Planul Roșu de Intervenție.

like facebook, suceava, news, stiri„Intervin modulul Smurd de la Detașamentul Fălticeni cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță Smurd și șase echipaje SAJ”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, slt. Alin Găleată.

Cum s-a produs accidentul

Răzvan Gheorghiță Ungureanu, de 28 de ani, din municipiul Pașcani, în timp ce conducea autoturismul marca Mercedes Sprinter, pe DN 2E, pe raza comunei Rădășeni, pe un sector de drum în afara localității, la km. 6+500, pe direcția Spătărești către Gura Humorului, probabil din cauza unei explozii la anvelopa dreapta spate, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe sensul opus unde a intrat în coliziune frontală cu autoutilitara Ford Tranzit condusă de Pohoață Gavril, de 54 ani, din comuna Capu Câmpului.

Din accident a rezultat decesul a două persoane respectiv conducătorul autoutilitarei Ford Tranzit și Ursu Grosu Eugenia, de 59 ani, din municipiul Pașcani, pasageră în autoturismul Mercedes, precum și vătămarea corporală a 7 persoane, conducătorul autoturismului Mercedes și 6 pasageri, care au fost transportați la Spitalul Județean Suceava.

Microbuzul era din Paşcani şi mergea spre Italia, unde ducea români la muncă.

Traficul este complet blocat pe DN2E pe tronsonul Gura Humorului -Fălticeni, pe raza comunei Cornu Luncii.

loading...

Loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Accident cu nouă victime! Două persoane au murit, iar șapte au fost rănite. S-a activat Planul Roșu de intervenție – BotosaniNews.ro

Lăsați un comentariu

*