Transport ilegal de lemne, la Vadu Moldovei

7 februarie 2019

La data de 05 februarie 2019, ora 18.45, o patrulă din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Vadu Moldovei a oprit pentru control, pe DN 2 din comuna Vadu Moldovei, autoutilitara condusă de un bărbat de 38 de ani, din comuna Stulpicani, care transporta material lemnos.

Întrucât existau neconcordanțe între cantitatea de material lemnos transportată și cea din avizul de însoțire prezentat de conducătorul auto, polițiștii au solicitat sprijinul specialiștilor silvici, care, în urma inventarierii, au stabilit faptul că bărbatul transporta în plus 9,43 m.c. cherestea de esență rășinoase.

În cauză s-a procedat la sancționarea contravențională a societății emitente a avizului de însoțire pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos transportat în plus în valoare de 6.025 lei a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Râșca.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia