Miercuri 24 Aprilie 2024, Actualizat acum 114 zile 12:00 am

FOTO Mii de persoane au participat la deschiderea pârtiei Rarău. Ministrul Turismului: Îmi doresc ca turiștii să profite la maximum de acest proiect

Pârtia de schi de la Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava, a fost deschisă, sâmbătă, publicului larg în prezența ministrului Turismului, Bogdan Trif, care a semnat cu această ocazie omologarea celor aproape 3 kilometri de pârtie din masivul Rarău.

Finalizarea uneia dintre cele mai importante investiții ale ministerului Turismului, pârtia de schi de la Câmpulung Moldovenesc, începută în 2009, în valoare de peste 71 de milioane de lei, a reprezentat unul dintre obiectivele ministrului Bogdan Trif de la preluarea mandatului.

like facebook, suceava, news, stiriAm reușit astăzi să finalizăm una dintre cele mai importante investiții pentru turismul din Bucovina și chiar din România! Îmi doresc ca turiștii să profite la maximum de acest proiect pentru că orice facem noi, ca autorități, este pentru oameni! Ministerul Turismului a finanțat acest proiect, iar autoritățile locale au avut responsabilitatea de a-l implementa. În același timp, rog autoritățile locale să înțeleagă faptul că treaba lor nu e nici pe departe terminată. Turiștii au nevoie ca toate aceste investitii să funcționeze fără sincope, să fie întreținute si dezvoltate permanent Am fost aici și în urmă cu câteva luni pentru a mă asigura că atunci când va ninge se va putea schia pe pârtia de la Câmpulung Moldovenesc. I-am atras atenția primarului că drumul de acces nu era asfaltat și i-am cerut să rezolve această problemă. M-am bucurat să observ că m-a ascultat și am venit astăzi până aici pe un drum refăcut și accesibil pentru oricine. Misiunea mea nu se va încheia astăzi. Pe perioada mandatului meu, pârtia de schi de la Câmpulung Moldovenesc va fi sub observația mea atentă și îmi doresc ca acolo unde mai sunt mici retușuri de făcut, acestea să fie rezolvate imediat pentru că nu sunt indulgent când vine vorba despre siguranța turistilor”, a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif.

Pârtia de la Câmpulung Moldovenesc este una dintre cele mai importante investiții în infrastructura din zonă. Din totalul investiției de 71.789.853,77 lei, ministerul a alocat 64.423.223,38 lei, adică peste 90% din totalul plăților necesare pentru acest prim tronson al Pârtiei. Lungimea pârtiei este de 2,8 km, cu o diferență de nivel de 455 de metri, cu o lățime medie de 40 de metri și cu o înclinare de 16,2%. Pârtia beneficiază de instalație de zăpadă artificială și tot ce înseamnă instalații adiacente, de la telegondolă cu o capacitate de 1000 de persoane pe oră, la rețea de tensiune, parcare, anexe, rețea de alimentare cu apă, canalizare.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Inaugurarea pârtiei din Rarău, marcată de nemulţumiri. „Am stat 3 ore in coada si am renuntat inghetati de frig” | SuceavaNews.ro

Lăsați un comentariu

*