Peste 10 milioane de lei au fost alocați pentru realizarea unei rețele de apă și canalizare într-o comună din județul Suceava. Autoritățile au alocat, prin Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR) fonduri pentru execuție lucrări aferente obiectivului de investiții "Înființare infrastructură de apa și apa uzată în comuna Zamostea".
Proiectul este finantat prin fonduri nerambursabile, prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR), prin intermediul Programului National de Dezvoltare Rurala 2014-2020 (PNDR), având o valoare totală estimată de 10,43 milioane de lei.
Primăria Zamostea a scos la licitație lucrarea, iar firmele interesate pot depune oferte până pe 31 ianuarie 2019.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia