Vineri 19 Aprilie 2024, Actualizat acum 109 zile 12:00 am

O bancă din România dispare la 31 decembrie. Ce se întâmplă cu clienții și cum își vor mai putea folosi cardurile

Integrarea Bancpost în Banca Transilvania, începută în aprilie, a intrat în linie dreaptă, iar fuziunea celor două bănci va avea loc în 31 decembrie, informează BT, într-un comunicat.

Potrivit documentului, planul ambiţios de integrare pe parcursul a doar 9 luni, stabilit de BT odată cu achiziţionarea Bancpost de la Eurobank Group, a avut la bază experienţa într-un proiect similar, când Banca Transilvania a integrat cu succes Volksbank România, în 2015.

“Programul BT şi Bancpost, în contextul fuziunii şi al sărbătorilor, are în vedere generarea unui disconfort cât mai mic pentru clienţii celor două bănci, în ciuda activităţilor intense legate de integrare. Pentru o parte din echipa BT, perioada de la finalul anului şi începutul lui 2019 va însemna implicarea directă – în Cluj-Napoca şi în Bucureşti – în realizarea fuziunii, care va avea loc în 31 decembrie a.c. BT va face publice rezultatele finalizării fuziunii în 3 ianuarie 2019, de când activitatea integrată a celor două bănci va continua sub un singur brand, Banca Transilvania“, se arată în comunicat.

În ceea ce priveşte clienţii Bancpost, aceștia au facilitatea de a folosi cardurile de debit Bancpost inclusiv la bancomatele BT având aceleaşi comisioane la ridicarea de numerar pe care le au la ATM-urile Bancpost.Din iunie şi până în prezent au fost realizate aproximativ 600.000 de tranzacţii cu carduri Bancpost la bancomatele BT, ceea ce înseamnă peste 3.000 de tranzacţii/zi.

Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*