Fostul președinte al Consiliului Județean Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, a anunțat, joi, noile destinații pentru zborurile externe de pe Aeroportul Suceava, din martie.
„Să vedem dacă rămân destinațiile pe care le – am luat în calcul cu Blue Air în anul 2015, pentru zborurile externe de pe aeroportul Suceava. Adică Madrid și Barcelona, Bruxelles, Paris, în primul rând, dar și aeroporturi din Germania și Italia, chiar dacă, între timp, Roma – Ciampino, Milano – Bergamo, Bologna, deja sunt operate de Wizz Air. Despre Italia, e posibil și sper să ia în calcul Torino, acolo unde Tarom a deschis piața și s-a retras, aproape inexplicabil, chiar dacă explicațiile sunt și la consiliul județean. Eu zic că e un lucru bun că vine din martie anul viitor Blue Air pe Suceava, alături de Tarom și Wizz Air, așa discutam încă din 2015, când conducerea companiei românești ne – a zis, cu un pic de superioritate, că vor opera de pe aeroportul sucevean abia atunci când vor avea comenzi în lucru pentru noile avioane Boeing 737 MAX 8. Am luat atunci poziția lor ca fiind un pic cam arogantă, odată pentru faptul că previziunile lor despre evoluția Aeroportului Suceava erau prea pesimiste, drept dovada ca Wizz Air a făcut și face business bun la noi, și bine am făcut că am semnat în aprilie 2016 în calitate de președinte parteneriatul cu ei. Dar, în al doilea rând, pentru faptul că, la acel moment, flota lor era a doua în Europa ca “bătrânețe”, vârsta medie a avioanelor lor fiind de 20,5 ani și cred că și în prezent lucrurile nu s-au schimbat în bine, pentru simplul motiv că cele 12 aeronave Boeing 737 MAX 8 sunt încă în stadiul de construcție, iar preluarea Air Moldova nu a însemnat decât tot o flotă destul de învechită”, a transmis Nechifor pe pagina sa de Facebook.
Președintele CJ Suceava anunță noi curse aeriene, din martie, spre capitale europene