Vineri 23 August 2019, Actualizat acum 234 zile 12:00 am


 

Primarii din Suceava, Iași, Piatra Neamț, Roman, Botoşani, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei au format Alianța „Moldova se dezvoltă”

Primarii municipiilor Suceava, Iași, Piatra Neamț, Roman, Botoşani, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei au format, luni, Alianța „Moldova se dezvoltă”.

like facebook, suceava, news, stiriPrincipalul obiectiv al acestei alianțe este promovarea a doua proiecte de infrastructura: Autostrada Est-Vest, cu fonduri asigurate de Comisia Europeană și Autostrada Nord-Sud care sa lege Moldova de Capitala țării pentru o dezvoltare economică și socială a Moldovei.

„Acest document este un ACORD CADRU de colaborare, urmând ca până la sfârşitul primului trimestru al anului 2019, să avem creată structura juridică, de tip Asociație Intercomunitară, pentru a fi reprezentativi, ca parteneri de dialog și negociere, privind realizarea obiectivelor menționate prin colaborare la nivel guvernamental și de negociere pentru exercițiul financiar al UE 2021-2027, privind utilizarea instrumentului European ITI – Investiții Teritoriale Integrate – pentru atragerea de fonduri europene.  Principalul obiectiv al acestei alianțe este promovarea a două mari proiecte de infrastructură: Autostrada est-vest, cu fonduri asigurate de Comisia Europeană și Autostrada nord—sud, care să lege Moldova de București”, susține primarul Sucevei, Ion Lungu.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*