Mai multe documente din vremea lui Ștefan cel Mare sunt păstrate în biroul Directorului Arhivelor Naționale Suceava, Doina Iavni. Această decizie radicală a fost luată din cauză că în clădire este frig, în condițiile în care centrala termică funcționează doar pe perioada orelor de program după ce al doilea fochist angajat s-a pensionat, scrie Libertatea.
Prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi, a declarat pentru Libertatea că situația de la Arhivele Naționale Suceava este în atenția ei pentru că este vorba de documente vechi, inclusiv din perioada domnitorului Ștefan cel Mare.
![]()
„Sunt documente din vremea lui Ștefan cel Mare pe care le ține directorul în birou, unde are o aerotermă”, a spus prefectul. Ea a explicat că, în urma demersurilor făcute, Secția Suceava a Arhivelor Naționale s-a mutat într-o clădire care aparținea Consiliului Județean Suceava și unde mai funcționează Centrul Militar Județean Suceava, iar clădirea în care a funcționat a revenit Consiliului Județean care va amenaja un Muzeu de Artă.







