Pentru celebrarea Zilei Bucovinei în data de 28 noiembrie 2018, sărbătoare instituită prin Legea nr. 250/2015, administrația județeană și locală a organizat evenimente și manifestări culturale.
În scopul evitării amplificării acțiunilor ce pot destabiliza ordinea publică sau care pot îngreuna fluența traficului, Poliția locală Suceava va aplica restricții de închidere a circulației și interzicerea parcării autovehiculelor pe diverse porțiuni de stradă, după cum urmează:
-strada Ștefan cel Mare, zona Parcare, din data de 28.11.2018, începând cu ora 08.00 până în data de 02.12.2018 ora 22.00;
-strada Nicolae Bălcescu, în data de 28.11.2018, începând cu ora 15.00.
„Modalitățile de acțiune pentru asigurarea ordinii și siguranței publice și pentru menținerea normalității traficului rutier permit creșterea capacității operative a polițiștilor locali de a interveni rapid în vederea gestionării calificate a tuturor incidentelor care pot să apară în timpul desfășurării manifestărilor. Pentru a răspunde nivelului de așteptare al cetățeanului, polițiștii locali vor adapta metodele, procedurile și regulile de gestionare a ordinii și siguranței publice, dar și a circulației rutiere, la situația operativă cu adoptarea unei atitudini transparente și active”, susțin reprezentanții Poliției Locale Suceava.