Miercuri, 28 noiembrie, ora 17.00, la Biroul Francez, grupa de copii formată în luna octombrie continuă aventura pe tărâmul limbii franceze însoțită, de data aceasta, de conf. dr. Olga Gancevici, de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.
La cursul de săptămâna aceasta, micii francofoni vor repeta cuvintele învățate, vor asocia acestora verbe uzuale, introducându-le în comunicare, vor cânta, vor desena și se vor juca alături de ariciul Léo și de Maxence Caron, lectorul de franceză care le-a pregătit un interesant joc interactiv cu zaruri.
Activitățile fac parte din proiectul Francofonia în comunitate, un proiect realizat de Biroul Francez din Suceava în colaborare cu Centrul de Reușită Universitară (CRU) din cadrulUniversității „Ștefan cel Mare” din Suceava și sprijinit de Agenția Universitară a Francofoniei.
Intrarea este liberă.