Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Peste 100 de polițiști, pe drumurile din județul Suceava. Atenție cum circulați!

Peste 100 de poliţişti rutieri şi de ordine publică sunt, sâmbătă, în teren pe drumurile de pe raza judeţului Suceava pentru monitorizarea traficului rutier în condiţii de ceaţă şi pentru creşterea gradului de siguranţă a participanţilor la trafic.

Traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ceaţă pe mai multe drumuri din judeţul Suceava.

Având în vedere faptul că în această perioada a anului îşi face tot mai frecvent apariţia ceaţa, pentru creşterea gradului de siguranţă a tuturor participanţilor la trafic, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava le recomandă să manifeste o conduită rutieră preventivă.
like facebook, suceava, news, stiri
Acest fenomen impune din partea celor aflaţi la volan, dar şi a celorlalte categorii de participanţi la traficul rutier, o conduită preventivă pe toată durata deplasării pe drumurile publice.

Este necesar să se ruleze cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum, iar fiecare manevra în trafic să se facă numai după o temeinică asigurare. Pentru aceasta, oglinzile retrovizoare trebuie să fie reglate corespunzător. Pe timp de ceaţă, mai ales pe drumurile din zone deluroase sau montane, diferenţele de temperatură cauzate de parcurgerea traseului la altitudini mai mari sau mai mici, provoacă aburirea oglinzilor laterale.

Politiştii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire ale autovehiculelor să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri, nu doar pe cele pe care există obligativitatea instituită prin lege. În condiţii de ceaţă densă, trebuie folosite şi luminile de ceaţă.
Obligaţia conducătorilor de vehicule să circule cu o viteză care să nu depăşească 30 de km/h în localităţi sau 50 de km/h în afara localităţilor, când ceaţa reduce vizibilitatea sub 100 de metri. Această viteză permite oprirea în condiţii de siguranţă, atunci când pe drum apare o situaţie de pericol. Regula este valabilă pentru toate categoriile de drumuri. Se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule.
Nu trebuie uitat că cea mai periculoasă manevră, pe timp de ceaţă, este depăşirea.

De asemenea, în cazul unei defecţiuni, triunghiurile de presemnalizare trebuie aşezate la o distanţă mult mai mare. Reamintim obligatia conducatorilor de autovehicule cu masa maxima autorizată mai mare de 3,5 tone să poarte echipament de protecţie-avertizare fluorescent-reflectorizant atunci când executa interventii la vehiculul care se afla pe partea carosabila a drumului public. Recomandam si celorlalti conducatori auto sa poarte acest echipament, mai ales pe timp de ceata.

Pietonii, bicicliştii şi căruţaşii, trebuie să fie conştienţi de faptul că pe timp de ceaţă, sunt mai puţin vizibili în trafic. De aceea, trebuie să evite deplasările pe partea carosabilă, iar atunci când sunt nevoiţi să o facă, să aibă aplicate pe îmbrăcăminte accesorii reflectorizante, să se angajeze în traversarea străzii doar prin locuri special amenajate, marcate şi semnalizate corespunzător şi numai după o temeinică asigurare.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*