Marti 16 Aprilie 2024, Actualizat acum 106 zile 12:00 am

Taximetriștii din zona Aeroportului „Ștefan cel Mare”, verificați de polițiști

Poliţiştii au acționat, la data de 15 noiembrie, pentru verificarea legalității activității de taximetrie în zona a 8 aeroporturi din țară. În doar 2 ore, au fost verificate peste 300 de autoturisme și au fost aplicate 139 sancțiuni contravenționale pentru abateri de la normele privind circulația pe drumurile publice și activitatea de taximetrie.

La data de 15 noiembrie a.c., sub coordonarea de specialitate a Direcţiei de Poliţie Transporturi și a Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii au acţionat, în zona aeroporturilor internaţionale Henri Coandă Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova, Suceava, Constanța, Bacău şi Iaşi, pentru verificarea autovehiculelor care efectuează transport în regim de taxi.

Activitatea a vizat depistarea persoanelor care practică ilegal taximetria, a celor care acostează persoane pentru a le oferi ilegal astfel de servicii, precum şi a celor care, deşi sunt autorizaţi, nu respectă regulile de tarifare sau standardul de calitate a serviciilor oferite.

De asemenea, polițiștii au verificat funcționarea corectă a aparatelor de taxat, precum și starea tehnică a autovehiculelor care efectuau activități de taximetrie.

În doar două ore, în funcție de traficul de pasageri din fiecare aeroport, poliţiştii au verificat 303 autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 139 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 35.000 de lei.

Dintre sancţiunile aplicate, 121 au fost pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice, 16 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, iar 2 sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri.

Pentru defecţiuni tehnice sau dotări suplimentare nepermise de lege, au fost retrase 8 certificate de înmatriculare.

În acțiune au fost angrenați și specialiști ai Registrului Auto Român și jandarmi. Astfel de controale, pentru siguranța transportului public de persoane, continuă şi în perioada următoare.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*