Marti 23 Aprilie 2024, Actualizat acum 113 zile 12:00 am

Reacția CAS Suceava după ce o fetiță de nouă ani a fost trimisă în judecată pentru neplata unor analize

Poveste incredibilă în Suceava, unde o fată de 9 ani este chemată în judecată pentru plata unor analize de acum aproape 6 ani.

Casa de Asigurări de Sănătate Suceava i-a spus mamei în 2012 că nu trebuie să achite nimic, dar recent a avut parte de o surpriză. A aflat că are de plătit aproape 150 de lei cu tot cu penalități către Casa de Asigurări, potrivit Stirile Protv.ro.

Casa de Asigurări de Sănătate Suceava a transmis un comunicat de presă pentru a oferi unele lămuriri în acest caz.

În data de 12.09.2012 persoana asigurată s-a prezentat la laboratorul de analize medicale, în contract cu CAS Suceava, la care a efectuat analizele prescrise de către medicul de familie, analize decontate ulterior de instituția noastră. La data prezentării, aparținătorul persoanei asigurate a declarat, sub semnătura proprie, că în perioada de valabilitate a biletului de trimitere, adică de la data eliberării acestuia și până la data prezentării la laborator, pacienta nu a fost internată în spital. Din verificările efectuate de instituția noastră s-a constatat faptul că persoana asigurată a fost intrnată în spital în perioada de valabilitate a biletului. Prin urmare declarația aparținătorului că persoana asigurată nu a fost internată în perioada respectivă nu coincide cu realitatea. S-a creat astfel un prejudiciu la FNUASS care, în conformitate cu prevederile legislative în vigoare, trebuie recuperat de la asigurat: ,,În situaţia în care casa de asigurări de sănătate constată că, pe perioada de valabilitate a biletului de trimitere pentru investigaţii medicale paraclinice, asiguratul a fost internat într-un spital şi în declaraţia pe proprie răspundere consemnată pe verso-ul biletului de trimitere este contrară celor constatate, prejudiciul se recuperează de la asigurat” (Ordinul MS/CNAS nr.1723/950/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare in anul 2012 a Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale pentru anii 2011-2012). Prevederea respectivă a fost introdusă în legislație tocmai pentru a evita situațiile în care asiguratul efectuează aceleași analize decontate din fonduri publice de două ori: o dată în spital și a doua oară în ambulatoriu. CAS Suceava a emis două notificări, prima în data de 08.11.2012 și a doua, în data de 03.04.2018, în urma cărora aparținătorul nu a achitat contravaloarea investigațiilor medicale, pasul următor la care a recurs instituția noastră fiind acțiunea în instanță.
Conform procedurii juridice în vigoare, cererea introductiva se indreaptă impotriva beneficiarului direct de servicii medicale, urmând ca în procedura regularizării cererii de chemare în judecată părinții, ca parte responsabilă, să se substituie în drepturi și în obligații minorului. În acest context, considerăm drept incorecte și tendențioase afirmatiile conform cărora casa de asigurari ar pretinde sume de bani de la minori”, precizează reprezentanții CAS Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*