Marți, in Comuna Cornu Luncii, au fost organizate o serie de activităţi pentru comemorarea a 100 de ani de la intrarea trupelor române în Bucovina.
Manifestările au cuprins o ceremonie militară şi religioasă, precum şi sfinţirea Panteonului Eroilor din comună şi a Monumentului închinat Eroului Martir sublocotenent post-mortem Constantin Puiu Mihalovici.
De asemenea a avut loc sfinţirea şi dezvelirea plăcii comemorative, inaugurarea Muzeului Unirii din Cornu Luncii, precum şi sfinţirea locului în care va fi construită „Poarta Veşniciei Unirii”.
A fost decernat titlul de Cetăţean de Onoare al comunei Cornu Luncii sublocotenentului Narcisa Ciotină, şefa promoţiei 2018 a Academiei Forţelor Aeriene Române. Activităţile au continuat cu lansarea cărţilor „Generalul Zadik în Bucovina” – prof. Ioan Filipciuc, „Câmpulungul în zorile Unirii” – Ioan Bileţchi Albescu şi Traian Roşu, „Reflecţii privind România Mare” – prof. univ. Mihai Iacobescu, „Dulce-amar de Bucovina” – Doina Cernica şi „Drumul României spre catastrofă 1918-1940”- prof. dr. Gică Manole.
Au avut loc şi depuneri de coroane la Monumentul Eroului poet, sublocotenent post-mortem Ioan Grosar, din satul Păiseni, potrivit unei informări a Centrului Militar Județean Suceava.