Sâmbătă 20 Aprilie 2024, Actualizat acum 110 zile 12:00 am

FOTO Accident cu două victime! O mașină s-a izbit într-un stâlp

Un accident rutier a avut loc sâmbătă seară, pe raza localității Vicovu de Jos. Potrivit reprezentanților ISU Suceava, o mașină s-a izbit într-un stâlp.

Două persoane au fost rănite.

like facebook, suceava, news, stiri
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Gălănești, în timp ce desfășurau activități de supraveghere și control al traficului rutier pe D.N.2H, com. Vicovu de Jos, au observat că șoferul unui autoturism care circula dinspre orașul Vicovu de Sus, la vederea lor a frânat și a întors autoturismul, deplasându-se spre un drum neclasificat.

Având în vedere situația de mai sus, polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului în cauză cu autospeciala din dotare folosind semnalele luminoase și acustice.

După efectuarea unei curbe spre stânga, din cauza vitezei de deplasare, conducătorul autoturismului a pătruns pe contrasens, a pierdut controlul asupra direcției de mers, lovind un stâlp de electricitate.
În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului autoturismului, un tânăr de 20 ani, din orașul Vicovu de Sus și a pasagerei de 18 ani, din comuna Horodnic de Sus, ambii fiind transportați cu ambulanța la Spitalul mun. Rădăuți.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat după care i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

S-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.

 

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*