Duminică 05 Mai 2024, Actualizat acum 125 zile 12:00 am

Ninja Warrior, concursul la care județul Suceava a fost reprezentat de Ștefan Gireadă, a ajuns la final

Ninja Warrior, concursul la care județul Suceava a fost reprezentat de tânărul pasionat de sport, Ștefan Gireadă, a ajuns la final.

Deși s-a numărat printre sportivii care au ajuns în marea finală, Ștefan nu a reușit să obțină marele premiu. De altfel, concursul s-a terminat fără niciun câștigător, spre dezamăgirea telespectatorilor care au privit show-ul cu sufletul la gură.

like facebook, suceava, news, stiri„A fost o experiență extraordinară, prieteni noi și am avut parte de noi activități ce au stat la baza depășirii limitelor mele ..Probele au fost grele (frumos de grele), dar eu făcând tot felul de sporturi am avut puțin din toate nu era de ajuns doar forța, a contat mult stăpânirea de sine”, ne-a dezvăluit Ștefan încă de la începutul emisiunii.

250 de concurenți s-au luptat pentru premiul cel mare de la Ninja Warrior România. Dintre aceștia, 25 au concurat în finala de duminică, 28 octombrie, cu speranța că-și vor adjudeca suma consistentă de 100.000 de euro. Surpriză imensă însă: premiul cel mare nu a fost acordat.

Stefan Gireada

Duminică rămâi cu ochii pe PRO TV! E finala Ninja Warrior Romania!

Publiée par Ninja Warrior Romania sur Mercredi 24 octobre 2018

Din 250 de concurenți, doar 25 au încercat să scrie istorie și au înfruntat Muntele Midoriyama pentru marele trofeu, premiul de 100.000 de euro și titlul de Ninja Warrior România. Nimeni nu a învins Muntele până la capăt, așa că banii nu au fost dați.

Cu toate acestea, unul dintre competitori, George Mariș, a primit medalia pentru cel mai mai bun concurent în prima ediție Ninja Warrior România.

Potrivit Click.ro, cum niciun concurent nu a reușit, după criteriile competiției, să obțină premiul cel mare, în valoare de 100.000 de euro și conducerea Ninja Warrior a oferit doar tiltul de „cel mai bun concurent”, premiat cu o medalie, urmăritorii emisiunii au devenit furioși. Telespectatorii care au urmărit competiția și au stat cu sufletul la gură în timpul concursului sportiv s-au revoltat în momentul în care la final, nu a fost ales niciun câștigător, aceștia simțind că au urmărit show-ul „degeaba”.

Pe pagina oficială de Facebook a emisiunii, aceștia și-au exprimat nemulțumirea cu privire la modul în care s-a terminat competiția, cumva „în aer”. „Dacă știam că o să vă bateți joc de cei 250 de concurenți, impunând în finala un timp imposibil de realizat, nu îmi pierdeam vremea cu emisiunea vostră. Rușine!” sau „Rușine Pro TV! Ați făcut un traseu imposibil de trecut, oamenii ăia chiar meritau un premiu în bani! Sunt convins ca papagalii aia doi de comentatori au conturile pline de pe urma unor oameni care au muncit și v-au făcut vouă audiență pe degeaba!”, sunt doar câteva dintre comentariile celor care au urmărit emisiunea și au rămas dezamăgiți de finalul acesteia.

VIDEO! Imaginile care îți dau fiori! Un sucevean face senzație pe internet cu un clip în care se scufundă într-un iaz, printre sloiuri de gheață


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*