Elevii și preșcolarii din județul Suceava vor avea liber, vineri, 5 octombrie, cu ocazia Zilei Internaționale a Educației. Decizia a fost luată în urma unei întruniri a Comisiei Paritare de la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Suceava.
Propunerea a venit din partea sindicaliștilor.
Ziua Mondială a Educației este știută ca fiind zi liberă pentru cei din clasele primare, generale și pentru liceeni. Această zi este datorată unui contract încheiat între Ministerul Educației Naționale și federațiile sindicale care sunt reprezentative învățământului.