Vineri 10 Mai 2024, Actualizat acum 130 zile 12:00 am

Funcția de procuror șef al DNA Suceava, scoasă la concurs

Funcţia de procuror şef al Serviciului Teritorial al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Suceava a fost scoasă la concurs de structura centrală. Și asta după ce mandatul deținut de Mihaela Mihai Popa a expirat anul trecut, aceasta având un mandat de trei ani.  Mihaela Mihai Popa este din Botoşani şi a ajuns la conducerea DNA Suceava pe 1 aprilie 2014.

like facebook, suceava, news, stiriCandidaturile se pot depune până pe 08 octombrie 2018, ora 16:00, la cabinetul procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, potrivit anunțului DNA.

Procedura de numire a procurorilor în funcțiile de conducere este reglementată prin Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător.

Cererea va fi însoțită de un curriculum vitae, declarațiile prevăzute de art. 49 alin. (11) rap. la art. 48 alin. (11) din Legea nr. 303/2004, un proiect privind exercitarea atribuțiilor specifice funcției de conducere pentru care candidează, 10 lucrări întocmite de candidat în compartimentele în care și-a desfășurat activitatea și orice alte înscrisuri considerate relevante.

După consultarea colectivului de procurori, cu respectarea confidențialității opțiunilor și a avizului consultativ al Colegiului de conducere, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție înaintează propunerea de numire în funcțiile de conducere vacante, Consiliului Superior al Magistraturii.

Pentru procedura de numire a procurorilor în alte funcții de conducere decât cele care se ocupă prin concurs, Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a adoptat punctajul orientativ de evaluare pentru numirea procurorilor în alte funcții de conducere decât cele care se ocupă prin concurs, prin care a fost stabilită tematica și bibliografia unitară privind numirea procurorilor în alte funcții de conducere decât cele care se ocupă prin concurs.

Au fost modificate hotărârile Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în sensul eliminării din tematică a domeniilor Management și Comunicare și, implicit, a eliminării din bibliografie a lucrărilor de management și comunicare.
Candidații vor susține un interviu în fața Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*