Un accident rutier cu două tiruri a avut loc, marți la amiază, pe raza localității Poiana Stampei. Din primele informații două tiruri s-au ciocnit după ce unul a derapat.
O persoană a fost rănită și a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportată la spital.
„ Cel care a lovit camionul portocaliu probabil a ajuns cu viteză la calea ferată, a văzut târziu, a frânat și i-a plecat remorca în derapaj, apoi a lovit camionul de pe contrasens”, susține un martor.
Polițiștii au început o anhetă pentru a stabili circumstanțele producerii accidentului.
Potrivit acestora, în timp ce conducea autoutilitara cu remorcă pe DN 17, pe raza comunei Poiana Stampei, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, un bărbat de 57 de ani din județul Botoșani, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a acroșat cu remorca, autoutilitara cu semiremorcă, condusă regulamentar din sens opus de un bărbat de 33 de ani din județul Galați.
Din accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto de 33 de ani, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.