Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

FOTO Și-a făcut dreptate singur! Un sucevean a distrus cinci case noi, cu un excavator pentru că nu și-a primit banii pentru lucrare

Un muncitor sucevean a distrus cinci case noi, cu un excavator, în Marea Britanie, provocând pagube evaluate la 4 milioane de lire sterline pentru că nu a fost plătit pentru contribuția sa la aceste case. El a fost sub acuzare luna trecută, după ce a apărut în faţa magistraţilor, prin videolink, din celula poliţiei.

Daniel Neagu, în vârstă de 30 de ani, din localitatea Plopeni, comuna Salcea, a ales să-şi facă singur dreptate atunci când toţi avocatii englezi îi spuneau să-şi vadă de treabă şi să se lase pierdut de vreo 200.000 de lire sterline, pentru că nu ar avea nici o şansă să câştige un proces în faţa unei companii atât de mari.

like facebook, suceava, news, stiriEl a distrus cinci case în valoare de circa 800.000 lire sterline fiecare, aparţinând companiei McCarthy and Stone, din orăşelul Buntingford, comitatul Hertfordshire (sudul Angliei).

Suceveanul lucra pentru o companie subcontractantă, Fenton, și, susține el, nu a fost plătit pentru contribuția sa la aceste case așa că s-a hotărât să se răzbune.

Aflate pe o proprietate în construcţie, casele de pe Ermine Street au suferit pagube la nivelul pereţilor exteriori care au fost făcuţi bucăţi.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*