Municipalitatea suceveană vrea să angajeze zece polițiști locali pentru domeniul rutier. Anunțul a fost făcut de primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, care a precizat că unitatea administrativ teritorială va scoate la concurs cele zece posturi, fiind așteptat avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici pentru organizarea examenului.
Edilul susține că a luat această decizie după ce a avut discuții cu reprezentanții Poliției, în urma accidentelor grave care au avut loc la Suceava, la începutul lunii septembrie.
„Am căzut de acord că singura soluție e să fie făcută mai multă prevenire. În consecință, vom avea mai multe patrule de poliție în oraș, iar Primăria va scoate la concurs 10 posturi cu destinația poliție rutieră”, a precizat primarul.
În prezent, la Poliția Locală Suceava sunt aproximativ 120 de angajați.