Joi 02 Mai 2024, Actualizat 12:00 am

Societate amendată și lemn de aproape 25.000 lei confiscat în urma unor controale ale polițiștilor și Garda Forestieră

Polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava, în cooperare cu specialiştii Gărzii Forestiere Suceava, au efectuat un control, la data de 13 septembrie, la o societate comercială din comuna Coşna, pe linia respectării normelor legale privind achiziţia, debitarea şi comercializarea materialelor lemnoase.

În urma efectuării balanţei dintre stocurile scriptice şi faptice existente la punctul de lucru, echipa de control a constatat faptul că societatea deţine în plus, fără documente legale de provenienţă, cantitatea de 105,15 m.c. lemn rotund de esență răşinoase şi 10,10 m.c. cherestea.
like facebook, suceava, news, stiri
Cu ocazia verificărilor, echipa de control a mai constatat şi alte încălcări ale prevederilor legale în materie.

În cauză, s-a dispus sancţionarea contravențională a societății, fiind aplicate 3 amenzi în cuantum de 10.000 lei, iar materialul lemnos deținut în plus, fără documente, în volum total de 125,25 m.c. şi valoare de 24.832 lei, a fost confiscat și lăsat în custodia organelor silvice.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*