Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Concursul Național de Știință și Inginerie pentru Elevi la USV

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează, în perioada 7 – 9 septembrie 2018, ediția a IX-a a Concursului Național de Știință și Inginerie pentru Elevi RoSEF.

„RoSEF (Romanian Science and Engineering Fair) este singura competiție națională organizată în România după standardele internaționale, aceasta făcând parte din Calendarul concursurilor Ministerului Educației Naționale fără finanțare, dar cu fază internațională”, a precizat prof. dr. Petru Crăciun, inspector de fizică în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Suceava, coorganizator al manifestării.
like facebook, suceava, news, stiri
La rândul său, conducerea Universității „Ştefan cel Mare” din Suceava, prin prof. univ. dr. Mihai Dimian, Ordonator de credite al instituției, informează că „în etapa finală a Concursului Național de Știință și Inginerie pentru Elevi RoSEF vor participa 50 de lucrări realizate de elevi de la 32 de unități școlare, din zece județe ale țării, invențiile și cercetările fiind grupate în patru categorii”.

Din juriul competiției fac parte jurnaliști de știință, cercetători, inventatori, președintele juriului fiind jurnalistul și scriitorul Alexandru Mironov, Doctor Honoris Causa al Universității sucevene.
Câștigătorii Concursului RoSEF 2018 vor forma echipa reprezentativă a Românei pentru concursurile International Science and Engineering Fair (ISEF) din SUA, Environmental Science Fair (I-SWEEEP) din SUA, European Union Contest for Young Scientists (EUCYS), International Environment Sustainability Project Olympiad (INESPO) din Olanda și Expo Science International of International Movement for Leisure Activities in Science and Technology (MILSET) din Emiratele Arabe Unite.
Suceava este, de peste nouă ani, promotorul celor mai interesante proiecte de știință ale elevilor din România și centrul în care se pregătește participarea României la competițiile internaționale”, a declarat prof. Victor Șutac, președintele Societății Științifice Cygnus.

Concursul Național de Știință și Inginerie pentru Elevi RoSEF este organizat de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Societatea Științifică Cygnus – Centrul UNESCO, MILSET România, cu sprijinul Revistei Știință și Tehnică și al Federației Române a Cluburilor și Centrelor UNESCO. Manifestarea beneficiază și de susținerea Primariei Municipiului Suceava, a Consiliului Local Suceava și a Consiliului Județean Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*